MĂNĂSTIREA SUZANA

0
218

Povestea Mănăstirii Suzana

Mănăstirea Suzana datează din prima jumătate a secolului al XVIII-lea fiind întemeiată de o ardeleancă din Săcele, judeţul Braşov, pe nume Stanca Arsicu. Aceasta provenea dintr-o familie înstărită de mocani, la vârsta cuvenită se căsătoreşte dar rămâne văduvă în foarte scurt timp. Intr-o zi, Stanca Arsicu împreună cu servitoarele şi cărăuşii ce o însoţeau, după ce au trecut Pasul Bratocea, lăsând în urmă Muntele Ciucaş şi Cheia Munţilor îndreptându-se spre Vălenii de Munte, ajung intr-o poiana deosebit de frumoasă şi luminoasă din mijlocul codrului, poiana Schitului Cornul Caprii.

Schitului Cornul Caprii, distrus de către turci, fusese metoc al Mănăstirii Sinaia care avea câteva ochiuri de fâneaţă pe Valea Teleajenului. După distrugerea schitului Mănăstirea Sinaia nu l-a mai putut reconstrue rămânând astfel ruină.

Stanca Arsicu poposeste astfel pe Valea Stancei, în poiana schitului unde, conform tradiţiei are o „vedenie dumnezeiască: descoperă o lumină cerească, iar o mireasmă plăcută îmbălsămase aerul cu un miros neasemănat de frumos”. Pe drumul de întoarcere se opreşte la Mănăstirea Sinaia unde destăinuieşte totul părintelui Stareţ Nihon Ieromonahul (1737-1773) de la care află că “acolo fusese o mănăstire de călugăriţe care au trăit în acel loc în pustnicie” doar că “mănăstirea s-a dărâmat iar călugăriţele, unele alungate iar altele chiar omorâte de armatele hoardelor barbare care au intrat în ţară pe acel drum, pentru a prăda şi robi poporul român.

Stanca Arsicu este călugăriţă la Mănăstirea Sinaia, unde primeşte numele de Suzana. Monahia Suzana îşi vinde toate proprietăţile şi casele de la Săcele şi împreună cu alte doritoare de viaţă monahală încep reconstrucţia schitului care se va numi după numele fondatoarei sale.

Prima biserica a mănăstirii cu hramul Sântului Ierarh Nicolae, a fost construită din bârne de lemn în preajma anului 1740 şi a durat 100 de ani.

In 1840, este construită a doua biserică a mănăstirii, o biserică din piatra mult mai spaţioasă dar care nu dăinuie decât 40 de ani, pânâ în anul 1880.

Între anii 1880-1882, cu sprijinul Regelui Carol şi al Guvernului de atunci, care au contribuit finaciar si cu ajutorul unor ctitori şi făcători de bine s-a construit biserica ce dăinuieşte şi astăzi. Această biserică este in formă de cruce, arhitectura este tipic muntenească cu pridvorul închis, exteriorul nu prezintă motive ornamentale sau decoraţii.

Pictura în culori pe bază de ulei, a fost realizată în 1882 de unul dintre ucenicii lui Tăttărăscu şi anume Petre Nicolau. Aceasta a fost restaurată în anul 1976 de pictorul Gheorghe Vânătorul.

În anul 1911 a fost construit paraclisul cu hramul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului, care a durat până în anul 1971 când a fost distrus de un incendiu. Acesta a fost reconstruit în anul (1971-1974) cu sprijinul Părintelui Patriarh Justinian Marina care l-a şi sfinţit în ziua de 7 decembrie 1974.

În prezent, mănăstirea are organizare idioritmică, slujbele sunt săvârşite zilnic şi vieţuiesc un număr de 50 de monahii.

Nu uitaţi că ne puteţi găsi şi pe pagina de Facebook: “Calatoreste cu Mine” unde ne puteţi da un LIKE sau FOLLOW.

De asemenea, dacă vă plac călătoriile sau vreţi sa alflati ştiri din domeniul turistic, ori tricks-uri din drumeţiile altori călători, va puteţi inscrie in grupul nostru “Calatoreste cu Mine” aici: https://www.facebook.com/groups/GrupCalatorestecuMine Nu uitaţi să citiţi regulile grupului şi dacă vă alăturaţi acestuia, să le respectaţi.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here