Mănăstirea Sfânta Ana din Orşova

0
370

Povestea Mânăstirii „Sfânta Ana” din Orșova

Uneori nevoia de a crede în ceva sau cineva este mult mai mare decât orice altceva. Și asta pentru că uneori descurajările și problemele de care avem parte ne împiedică să vădem luminița de la capătul tunelului.

Iar contrar a ceea ce putem crede noi despre locurile și locașurile Sfinte și acestea au avut sau au parte de probleme, care uneori ne pot întrece imaginația noastră. Despre o astfel de chestiune și despre Locașul Sfânt care a fost pus la grea încercare vom scrie în paragrafele următoare.

Care este Locașul Sfânt care a avut de suferit?

Undeva departe, tocmai în apropierea zorilor se află împrejmuită de apă în vârful unui deal Mânăstirea „Sfânta Ana” din Orșova. Schimbarea regimurilor și povara celui de-al Doilea Război Mondial au făcut ca mânăstirea să aibă parte de lovituri dure și chiar de profanarea acestui loc sfânt.

Realizată după Primul Război Mondial, mânăstirea a fost o promisiune către Dumnezeu din partea ziaristului Pamfil Șeicaru. Cel care a avut de suferit în timpul acestui război și care totodată a dus la bun sfârșit această promisiune. Mânăstirea în cele din urmă a avut parte de un parcurs extrem de problematic și pe alocuri s-a ajuns și la profanarea acesteia.

Povestea Mânăstirii „Sf. Ana” din Orșova

Promisiunea unui om făcută lui Dumnezeu s-a materializat puțin mai târziu, având în vedere că Pamfil Șeicaru s-a chinuit și a trudit timp de 20 de ani pentru a putea strânge toți banii de care avea nevoie pentru a construi acest locaș sfânt. Ajuns director de ziar, Pamfil Șeicaru a închinat mânăstirea eroilor din Primul Război Mondial, iar construcția acestei mânăstiri a durat 3 sau 4 ani.

Aceasta a fost finalizată în anul 1939, chiar înainte de cel de-al Doilea Război Mondial. Și din diferite motive mânăstirea nu a apucat să fie sfințită. Totodată denumirea de „Sf. Ana” a mânăstirii provine de la faptul că pe mama ctitotului, Pamfil Șeicaru, a chemat-o Ana. Și de altfel după sfârșirea și celui de-al Doilea Război Mondial, mânăstirea a suferit multe transformări și probleme pe care ne-ar fi greu să le descriem în simple cuvinte.

Interior-Manastire-Sf-Ana-Orsova

Preluată de stat, după ce regimul comunist a ajuns la putere, mânăstirea „Sf. Ana” a fost de-a lungul timpului închisă și mai apoi transformată în tabără pentru copii. Ulterior profanată și transformată în hotel și restaurant. Iar pentru ca acest lucru să fie posibil mânăstirea a suferit și ceva transformări dintre care amintim de închiderea turlei bisericii, dar și de acoperirea pereților pictați.

În cele din urmă aflând de ceea ce se întâmplase cu mânăstirea lui, fiind plecat în străinătate, Pamfil Șeicaru a somat statul român în anul 1978 ca mânăstirea să se deschidă. Și astfel hotelul și restaurantul să dispară, iar în caz contrar lumea întreagă avea să afle ce se întâmplase cu această mânăstire.

Iar în prezent Mânăstirea „Sf. Ana”ce își are hramul pe data de 25 iulie fiind sărbătoarea Adormirea Sfintei Ana, o sărbătoare mai puțin cunoscută de credincioși îi așteaptă pe aceștia. Cu toate astea mânăstirea este mereu deschisă și primitoare cu sufletele care-i trec pragul.

De ce trebuie să ajungi la Mânăstirea „Sfânta Ana”?

Se spune că sunt momente când sufletul tânjește după câteva clipe de liniște și de libertate. Iar pentru a avea parte de toate acestea tot ce trebuie să faci este să te îndrepți către o mânăstire. Vei observa că odată ajuns într-un astfel de loc sfânt sufletul se luminează și radiază de bucurie și frumusețe.

În plus drumul tău va fi mereu luminat și presărat cu mici fărâme de fericire, speranță și credință. Însă dacă ai drum spre Herculane nu uita să faci un mic popas și să îndrăznești să ajungi și la Mânăstirea „Sfânta Ana” din Orșova.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here