Delta Dunării

0
678

Ce poti vizita în Delta Dunării, Dobrogea – România

Există un moment când vrei să scapi și să te eliberezi într-un fel sau altul de toate acele lucruri care au pus presiune pe starea ta emoțională și nu numai atât. Și pentru a avea parte de o astfel de eliberare tot ce poți face este să călătorești în locuri în care sufletul tău se va simți mai aproape de lumină, de liniște, fericire și în același timp de libertate. Un astfel de loc, care îți poate reda toate aceste stări în același timp este Delta Dunării, împreună cu toate minunățiile ei.

Delta Dunarii – video de relaxare

Am putea să notăm faptul că ceea ce noi vom scrie despre toate aceste minunății este prea puțin din tot ce reprezintă și tot ceea ce nu poate fi descris nici în cele mai pompoase cuvinte. Fiecare dintre noi are dreptul să judece, să critice și în cele din urmă să-și lase amprenta acolo unde își dorește să călătorească, dar mai presus de toate fiecare dintre noi este dator și responsabil să păstreze curățenia și legea naturii și să vestească mai departe despre ce înseamnă un loc minunat și plin de magie, așa cum este și Delta Dunării.

De multe ori se spune că fauna, flora și bogăția acestui loc poate vindeca și cele mai severe depresii. Și asta pentru că aici vei avea șansa să înțelegi cum de timpul stă în loc, cum păsările se bucură de întinsul apelor și de dulceața nuferilor albi, dar și de calmul pe care îl poate oferi astfel de peisaje.

Delta Dunării
Pelicani in Delta Dunarii

Răsărit şi Apus în Delta Dunării

Pe de altă parte această zonă este numai bună de vindecat rănile sufletești, oricât de vechi ar fi acestea și oricât de adânci se pare că pe acest tărâm al bogățiilor vei găsi remediu pentru fiecare durere, neliniște și apăsare, pentru fircare în parte și mult mai mult de atât.

De asemenea, prin aceste părți veți observa că oamenii sunt mai fericiți și nu dau curs tuturor suferințelor, ci doar  se bucură de bunătatea și bogăția pe care le-a lăsat-o Creatorul.

Aici poți avea și poți fi parte din nenumăratele răsărituri și apusuri, și de priveliștea splendidă pe care ți-o poate oferi o simplă plimbare cu barca pe Lacul Isac. Iar în momentele libere din timpul zilei poți explora toată acea frumusețe pentru care Delta este atât de căutată și în același timp cunoscută.

Plimbări cu barca pe canalele Deltei Dunării

Tot printr-o plimbare cu barca te poți bucura de peisajul pădurilor dintre ape, de frumusețea întinderilor de stuf de pe Lacul Isacel, de păsările nerăbdătoare să facă, în cele din urmă, cunoștiință cu tine, și bineînțeles tot aici mai adăugăm și nelipsita frumusețe a nuferilor pe care îi poți găsi într-o astfel de plimbare.

Cheile Dobrogei

Și dacă în cele din urmă veți dori să descoperiți ceva mai mult decât întinderile de ape și frumusețea încântătoare a Deltei Dunării vă invităm să mergeți și în Cheile Dobrogei. Acolo este locul perfect unde poți simții adierea vântului, așa cum se bucură de ea și nenumăratele eoliene.

Cetatea Enisala – Jurilovca

De asemenea nu trebuie să uităm nici de fauna și flora specific acestui loc, de zona numită Jurilovca în care se pare că timpul stă în loc, iar pământul, apa și cerul se cunosc laolaltă. De altfel nu putem uita nici de ruinele Cetății Emisala și de toate informațiile pe care ni le poate oferi acest moment istoric, ce a rezistat cu stoicism de-a lungul timpului.

Gura Portiţei

Cu mare drag tot aici la Jurilovca trebuie să amintim și de Gura Portiței, mai ales pentru cei ce își doresc așezăminte specifice locului, dar și peisaje pe care cu greu le poți găsi în alte locuri și pe alt tărâm îndepărtat.

Mânăstirea Sfântului Ioan Casian

Nu este de lăsat pe altă dată, nici podișul Dobrogei, având în vedere drumul șerpuit printre stânci și nici locul unde te poți simți mai aproape de Dumnezeu și de liniște sufletească. Atât „Mânăstirea Sfântului Ioan Casian”, cât și „Peștera Sfântului Ioan Casian” își deschid porțile pentru a le descoperi. Aceste locuri sfinte care îți pot da un strop din fericirea veșnică și liniștea pe care nu o poți obține în propia casa.

Toate aceste locuri pline de povești, de istorisiri și cu miresme magice te așteaptă să le descoperi toată frumusețea lor, fără să îți ceară prea multe în schimb. Dar să nu uităm că cel mai important pentru a avea parte de o astfel de experiență este dorința voastră de a călători, de a explora și de ce nu de a împărtăși întâmplări și pe alte tărâmuri decât pe cele, pe care le cunoașteți deja.

„Călătoritul te lasă fără cuvinte, iar ulterior te transformă într-un povestitor” – Ibn Battuta (explorator)

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here