Cetatea Neamțului

0
538
Cetatea-Neamţului
Cetatea Neamţului

Ajuns în Moldova, nu ai cum să ratezi unul dintre cele mai importante obiective turistice din județul Neamț și anume Cetatea Neamțului. Situată în apropierea orașului Târgu Neamț, și la circa 45 de kilometri de Piatra Neamț, reședința de județ, Cetatea Neamțului este o fortificație medievale care mai păstrează încă autenticitatea acelor vremuri.

Cetatea-Neamtului
Cetatea Neamţului – foto din dronă

Înconjurată de o pădure care oferă în fiecare sezon un tablou în alte culori, fortificația te lasă fără cuvinte de cum pășești in interior. De sus, monumentul oferă o priveliște care te duce cu gândul la momentele în care oștenii domnitorului Ștefan cel Mare așteptau să vadă mișcările dușmanilor în valea care de sus, din cetate, se vede perfect .

Cetatea Neamțului este una dintre cele mai importante monumente de acest fel din regiunea Moldovei și datează din secolul XIV, fiind construită de voievodul Petru I Mușat. De numele lui se leagă o altă fortificație de acest fel importantă în Moldova și anume Cetatea de Scaun a Sucevei.

Cetatea Neamţ

Domnitorul Ștefan cel Mare a fortificat cetatea în secolul următor, ordonând înălțarea zidurilor cu circa șapte metri. De asemenea, el a hotărât construirea unor creneluri (deschizături înguste n-red.) și mici ferestre de unde oștenii puteau supraveghea ce se întâmplă în jurul cetății și să atace dușmanii atunci când era cazul. De altfel, în timpul domniei lui Ștefan cel Mare, crește capacitatea de apărare a întregii Moldova, fiind întărite toate cetățile ridicate de înaintașii lui.

Strajerii-de-la-Cetatea-Neamt
Strajerii de la Cetatea Neamt

Deși a fost martora unor lupte importante și a rezistat de-a lungul atacurilor otomane, maghiare și poloneze, cetatea a căzut pradă tătarilor. În plus, Cetatea Neamțului a trecut prin multe momente în care dăinuirea peste secole a fost pusă în pericol. Interiorul cetății a fost distrus parțial în vremea lui Alexandru Lăpușneanu (1564), dar acesta a fost refăcut de Ieremia Movila.

Ulterior, în timpul lui Vasile Lupu (1646), cetatea a fost transformată în mănăstire, dar istoria zbuciumată a fortificației nu se oprește aici. Cetatea Neamțului este distrusă parțial de Dumitrașcu Cantacuzino. Cu toate acestea, în 1691 cetatea mai face parte dintr-o pagină importantă de istorie atunci când, apărată de un grup mic de plăieși, rezistă asediului armatei poloneze.

Momentele de glorie par însă că se termină aici, mai ales că la ordinul din 1717 al lui Mihai Racoviță, domn al Moldovei, Cetatea Neamțului își pierde importanța militară. Din fericire, anii de glorie ai cetății nu au fost dați uitării, iar în 1866 Cetatea Neamțului este declarată monument istoric.

Cetatea-Neamt-foto-din-drona
Cetatea Neamtului – foto din drona

Cu toate acestea, lucrările de restaurare au început abia 100 de ani mai târziu, iar din păcate lipsa de informații a făcut ca doar o parte din fortificație să fie refăcută, iar celalată a intrat în conservare astfel încât monumentul să intre în circuitul turistic. În plus, mulți dintre localnici au folosit anterior pietre din cetate pentru a-și construi clădiri ceea ce a făcut și mai grea refacerea monumentului.
După anul 1992, cetatea a intrat în cadrul programului UNESCO de restaurare și de renovare a monumentelor istorice astfel că a continuat restaurarea cetății și a zidurilor.

Cetatea Neamț a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Neamț din anul 2004.

Strajer-Cetatea-Neamt
Străjer – Cetatea Neamţului

 Între anii 2007-2009 Cetatea Neamțului a fost închisă fiind refăcută cu fonduri europene. Astăzi, cetatea este deschisă turiștilor, care pot vedea aici o parte din istoria tumultoasă a regiunii Moldova.

Ajuns la cetate, oaspeții pot admira diferite săli, care au deservit ca dormitoare, monetărie, bucătărie, închisoarea, cameră de provizii sau paraclis (bisericuța). De asemenea, în interior se pot vedea armuri, scuturi, arme, veșminte, dar și obiecte de mobilier și unelte pe care oamenii le-au folosit în zonă de-a lungul timpului. În plus, s-a încercat transpunerea cât mai aproape de realitate și a unor personaje importante care au marcat cetatea de-a lungul timpului sau modul în care stăteau ostaticii la acea vreme.

În prezent, cetatea amintește de vremurile în care Moldova strălucea și făcea față numeroaselor atacurilor vecinilor.

O vizită la un astfel de monument ne ajută să înțelegem istoria țării, mai ales că cetatea nu este goală, ci în fiecare cameră s-a încercat aducerea de mobilier specific sau „reconstituirea” unor episoade din istoria locului, chiar dintre cele mai comune precum este cea din Camera de Taină.

Un proiect important care a luat naștere în 2013 și care ne aduce în vedere o parte din această istorie îndelungată a cetății este cel al străjerilor, prin care mai mulți tineri încearcă să promoveze valorile istorice al zonei.

Străjerii Cetăţii Neamţ – reconstituire medievală – video

 Astfel, ei au readus la viață o parte din ritualurile sau ceremoniile specifice secolului XIV și XV, purtând veșminte tradiționale.

De asemenea, anual Consiliul Județean Neamț împreună cu partenerii săi organizează “Zilele Cetății Neamț” unde se încearcă recrearea atmosferei medievale și readucerea în atenția publicului importanța istorică a Cetății Neamțului.

Cetatea Neamț (sau Cetatea Neamțului, cum îi spun localnicii) își trage numele de la râul Neamț, care traversează orașul Târgu Neamț. Râul este cunoscut și sub numele Ozana, așa cum ne amintim din Amintirile din copilărie ale lui Ion Creangă. De altfel, zona Neamțului este una dintre cele mai bogate din punct de vedere cultural astfel că în zonă putem admira Casa Memorială „Alexandru Vlahuță” din comuna Agapia, Casa Memorială „Ion Creangă” aflată în Humulești, Casa Memorială „Veronica Micle”, dar și unele dintre cele mai frumoase mănăstiri din țară precum Agapia, Văratec sau Neamț.

Așadar nici Cetatea Neamțului, dar nici celelalte obiective importante din Neamț nu pot fi ratate dacă ajungeți în zonă, mai ales că fiecare dintre aceste monumente sunt unice și denotă autenticitatea și spiritul puternic care s-au păstrat de-a lungul timpului în Moldova.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here