Staţiunea Băile Herculane

Vara e anotimpul care te indeamna sa calatoresti, sa cauti, sa descoperi.  De ce? Pentru ca natura e vie, ziua e lunga si soarele e un bun partener de drum. Pentru noi, aceste argumente au fost suficiente ca sa pornim la drum prin tara. Am luat harta in masina si am plecat pe Valea Cernei, în Staţiunea Băile Herculane. Se poate ajunge insa si cu trenul sau pe calea fluviala a Dunarii, fie dinspre vest, de la Viena pana la Orsova, fie dinspre est de la Sulina.

Staţiunea Băile Herculane – video prezentare

Drumul de la Orsova spre Baile Herculane are un farmec aparte. Am intalnit Dunarea si am admirat peisaje de o frumusete salbatica, locuri neatinse de mana omului.

De pe crestele stancoase, in adierea usoara a vantului, ne-au salutat unduindu-si coroana, pinii negri, o specie exotica, in tara noastra intalnita doar pe Valea Cernei.

Pinul-negru-de-la-Herculane
Pinul-negru-de-la-Herculane

Am ajuns la Herculane, Perla Banatului, o statiune din inima Parcului National Domogled, asezata ca intr-o palnie, intre Muntii Mehedinti la est si Muntii Godeanu si Muntii Cernei spre vest, intr-o depresiune ingusta.

Herculane – foto din dronă

Relieful carstic, cu pereti verticali, grohotisuri, pesteri si grote misterioase, se imbina perfect cu padurea deasa de la baza, unde cresc specii variate de foioase, conifere, arbusti si chiar un exemplar de arbore de Sequoia.   

Sequoia-Gigantea-in-Băile-Herculane
Baile-Herculane-Drona
Baile Herculane – foto din dronă

Pozitionarea geografica a statiunii pe aceeaşi paralelă cu Nisa şi Veneţia, îi conferă un climat cu influenţe mediteraneene, fara vanturi puternice, cu aer umed şi cald, ideal pentru relaxare si cure  climatice.  

Hercule-de-la-Herculane
Baile Herculane – foto din dronă
statuia-lui-Hercule-de-la-Herculane
Statuia lui Hercule

Povestile despre  statiune fac referire la epoca in care zeii traiau printre oameni, iar o legenda locala spune ca chiar Hercule, obosit, s-a oprit aici sa se odihneasca si sa isi recapete energia.

Istoria statiunii spune insa ca romanii, in urma cu 2000 de ani, pun bazele primelor bai termale de pe teritoriul Daciei. Prima atestare a statiunii, Therme Herculi,  este din anul 153 d. Hr., perioada din care au ramas scrieri despre apele termale considerate de catre romani, “un dar al zeilor”, dar si marturii ale civilizatiei romane: drumuri, coloane si statui. Ca marturii ale epocii, gasim drumul roman, apeductele si izvoarele termale captate, iar ca un simbol si un punct de reper, in centrul statiunii se afla o statuie din bronz infatisandu-l pe Hercule, zeul care intruchipeaza echilibrului între forța fizică și cea spirituală.

Am luat-o la pas prin statiune si am descoperit un amestec architectural unic, in perfecta armonie cu peisajul locurilor. In centrul nou, se inalta hoteluri si cladiri moderne construite in anii ’70-80, iar in centrul vechi, gasesti cladiri si hoteluri cu baze de tratament in stilul barocului austriac. Imparateasa Elisabeta a Austriei scrie elogios despre statiune, in jurnalul personal, iar impăratul

Franz Iosif,  in anul 1852, considera Băile Herculane “cea mai frumoasă staţiune de pe continent”. Primele hoteluri cu baze modern de tratament se construiesc inainte de al doilea război mondial si baile devin astfel, o destinație populară pentru vest-europeni.

video prezentare Băile Herculane – Perla Banatului

Ansamblul architectural din centrul vechi este intregit de cele doua biserici, catolica si ortodoxa si, de numeroasele poduri de peste raul Cerna.

Proprietatile izvoarelor cu ape minerale izotermale și hipertermale sunt recunoscute pentru eficienta cu care trateaza diferite boli. Temperatura apelor poate ajunge pana la 60  de grade si are diferite compoziții chimice: cu sulf, clor, sodiu, calciu, magneziu și alte minerale.

Izvoare-termale-herculane
Izvoare termale Herculane

Valoarea terapeutica a apelor termale, devine obiect de studiu si pentru cercetatorii francezi care au conceput si fabricat, produse dermocosmetice folosind apa de la Herculane.  

Herculane-Parc

Bazele de tratament si refacere sunt dotate cu aparatura diversa, care asigura aplicarea mai multor metode de cura balneara externa si interna, cu ape hipertermale sulfuroase, clorurate, sodice si calcice. La Herculane sunt tratate cu succes, mai multe afectiuni, printre care bolile aparatului locomotor şi ale sistemului nervos periferic, bolile aparatului respirator, boli ginecologice cronice si ale aparatului digestiv, boli oculare si sindromul supraponderal. Climatul blând influenţează favorabil evoluţia nevrozelor şi a hipertensiunii si stimulează procesul de creştere la copii. Sulful termal de aici, are o calitate deosebită faţă de cel conţinut de apele minerale termale din alte staţiuni din ţară şi străinătate, pentru ca este un sulf solubil, cu o mare putere de pătrundere şi de difuziune în organism, în timpul îmbăierii.

Acţiunea antioxidantă, progresivă, la nivel molecular, a sulfului termal, poate reduce procesele celulare de îmbătrânire. 

1Obiective turistice în Herculane

Turiştii veniţi în staţiune au posibilitatea de a vizita monumentele istorice, culturale sau de artă, din staţiune:

  • Centrul Imperial Istoric al staţiunii, alcătuit din clădiri construite în stil baroc austriac, în sec. XIX, în perioada austriacă de dezvoltare a staţiunii.
  • Statuia lui Hercules, montată în 1847, operă a maeştrilor Romelmayer şi Glantz din Viena.
  • Muzeul de istorie “Gen. Nicolae Cena”-unde se găseşte piatra de altar cu inscripţia votivă, datând din anul 153 e.n., considerată prima atestare epigrafică a staţiunii, care va fi amenajat în Vila Elisabeta, după terminarea lucrărilor de reabilitare.
  • Vila Elisabeta- După cum se ştie împărăteasa Elisabeta a vizitat în mai multe rânduri staţiunea, iar în 1887, între 1 martie-13 aprilie şi-a făcut cura de tratament, locuind în această vilă, special construită pentru ea.
  • Muzeul de la parterul Hotelului Roman, unde se află basorelieful lui Hercules sculptat în stâncă, prima reprezentare a celebrului erou antic.

Herculane are toate atuurile unei destinatii ideale pentru toate varstele si in toate anotimpurile. Turistul care doreste sa se recreeze, sa isi mentina sau sa isi amelioreze starea de sanatate, gaseste aici tot ce are nevoie: baze sportive, saune si zone de relaxare, baze de tratament, saloane de masaj, restaurante, baruri, terase de vară si bazine de înot cu apă termală.

La momentul plecarii, am promis ca o sa ne intoarcem, pentru ca am descoperit multe, dar si mai multe au ramas de vazut.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here